Una din multime

Sursa: Facebook

Sa stiti ca am tot stat sa ma gandesc daca se merita sa ma apuc sa scriu asa ceva. Atatia oameni au scris despre ce s-a intamplat zilele astea in Victoriei si in tara ca o postare in plus aproape ca nu mai conteaza. Dar stiti ce, fuck it. Am asteptat sa se mai raceasca lucrurile ca sa ma pot detasa un pic de intreaga situatie, sa imi pun ordine in ganduri.

Postarea asta, evident, pentru ca este a mea si pentru ca eu is mai egoista din fire, nu este despre politica, este despre mine. Pai da. Despre ce am simtit eu, una bucata Melania Radutoiu in mijlocul multimii. In mijlocul miscarii. Adica am scris despre machiaje si primul maraton si nu pot sa scriu despre o treaba dintr-asta care se intampla, hai poate nu odata in viata, dar clar, o raritate (a se citi ca ma machiez in fiecare zi si am de gand sa mai alerg niste maratoane mai des decat sa merg la “revolutii”)

Am ratat primele doua zile din iesitul in strada. Da, le-am ratat voit. Am stat si am stat, am vrut sa ignor, sa nu ma bag. Fac parte din categoria romani satui, sa se duca dracu’ cu politica si interesele lor cu tot, orice as face nimic nu se schimba. Incerc sa nu duc o viata de rahat stiind asta si am mereu ca plan de rezerva sa plec. Dar cum mai alerg eu maratonul la Bucuresti si semi la Ciucas daca plec? E cam scump avionul ca sa ma tot intorc la atatea curse faine. Si totusi am stat deoparte. N-am citit ordonanta. N-am citit postarile pe FB. N-am intrat in discutii cu nimeni. Nu vroiam sa stiu. Si-atat.

Ignoranta nu ma prinde insa - si nu e o remarca de grandomanie. N-am mai rezistat. Despre ce rahat se face atata tam-tam? Ia sa vad. Am luat foc. Partea cea mai proasta e ca atunci cand ignor, ignor. Dar si cand ma implic, ma implic. Si nu vroiam sa ma apuce iar, sa ma consum, ca sa ajung la acelasi rezultat. Batalia cu politicienii e tot un fel de maraton. Numai ca la linia de finish doar la una din astea doua curse te simti implinit. Acum, dupa strada, ma simt destula de implinita, dar inca astept sa ma traga medalia de gat cu greutatea consecintelor.

foto credit Ioana Moldovan

Inceput: am iesit in strada pentru ca nu imi place sa fiu luata de proasta. Mama m-a crescut bine, am mai investit si eu ceva eforturi in educatie, mai citesc, mai muncesc. Ma duce capul cat de cat. Si totusi am fost luata de proasta. Si matza mea e mai persoana decat mine la faza asta. Altfel nu inteleg cum poti sa te folosesti asa flagrant de puterea pe care o ai, in fata unui popor intreg, ca sa te scoti singur din rahat! S-au gandit ca daca o fac repede, “noaptea ca hotii”, nu se prinde nimeni decat pana e prea tarziu. S-au tinut toti de manuta “ca-ca”-valerii Mesei Rotunde si si-au jurat credinta unul altuia sa nu renunte. Nici la ordonanta, nici la putere. Au auzit ei de zicala “unde-s doi puterea creste” deci s-au gandit ca fiind chiar mai multi, sigur le iese. Nu le-a trecut prin cap ca noi vom fi vreo 600.000 x 2 manute fiecare… le rupem masa. Haha. Rad cu amaraciune. Ma intreb, ca nu pot sa nu ma intreb, cand si-au facut worst case scenario pe treaba asta, or fi prezis atata puhoi de lume in strada? Si iar ma mai gandesc, cat de politically cretin poti sa fi sa sti (ca au stiut!) ce va crea la nivel international pentru tara asta o astfel de miscare, si totusi sa nu le pese. Bai, dar sa nu le pese, intelegi? Pentru ca-curuletul tau, ala murdar si creponat de mojic, conteaza mai mult decat tot poporul asta care te-a ales, mai prostovane.

Dar sa lasam la o parte cauza evidenta. Sa vorbim despre esential. Miercuri am fost impresionata de numarul celor iesiti in strada. Nu eram sigura ca vreau sa ma implic asa de mult. Dar joi m-au convins maimutele alea cu cagula care au zadarnicit eforturile atator oameni. Ala a cam fost momentul cand mi-am dat seama ca baietii astia chiar nu ne ia in seama si cred ca schemele astea ieftine in care dau 100 de lei unor baietasi care nu cunosc decat huliganeala vor fi indeajuns sa ne trimita acasa ca ei sa isi vada linistiti de treaba. Trebuie sa a) fi destul de incuiat, in lumina istoricului de razvratiri “populare” din aceasta tarisoara, sa crezi ca lumea se mai sperie in 2017 din atata si b) fi destul de innapoiat sa crezi ca o golanie din asta fara precedent nu va crea un zid de solidaritate in strada temeinic tencuit prin social-media. Am inceput usor usor sa sustin cauza online, dar dupa ce am stat cu ochii in televizor cateva ore joi seara, nu a mai fost indeajuns doar ecranul.

foto credit De Colo Colo

Asa ca, vineri, ziua 3, a fost ziua 1 pentru mine. M-am decis cand eram la munca si m-am pregatit cum am putut. Avusesem si o saptamana grea si agitata. Exact ce trebuie ca sa ma asigur ca am capsa bine pusa. Mi-am facut bandana la mana. Am luat o pauza la pranz si am improvizat ceva pe una din lavetele de bucatarie ale doamnelor de la cafele. Am stricat vreo 3 carioci, dar ce conteaza. Pe intuneric nu ma intreba nimeni de material, mesajul conta. A trebuit sa ajung intai pana in Pacii sa ridic un pachet si apoi m-am intors cu rucsacul in spate si plasa pe umar direct in Victoriei. Pe metrou multi oameni cu pancarte si steaguri. Neobisnuit, dar nu m-a dat in spate. In piata trebuia sa ma vad cu alti colegi la, deja, celebra girafa.

Am iesit la suprafata. Si, wow. Mi s-au deschis ochii intr-un fel greu de explicat. E ca si cum s-a creat un vacuum si m-a absorbit. Cam ca atunci cand am intrat in Disneyland. Stiu, matura comparatie dar sunt fan desene animate si deci as face Disneyland any given day. Nu mai conta nici o girafa, nimic. Nu imi trebuia nimeni. Atatea lucruri captivante la fiecare pas. Steaguri fluturate deasupra capului, oameni vorbind, razand, scandand, stransi in cercuri cu cate o sticla de 2l de Cola “aparata” strategic cu piciorul. Am ajuns la coltul guvernului venind dinspre Orange cand brusc multimea a explodat pe masura ce un cortegiu – ad literam niste baieti cu un cosciug in marime naturala in frunte cu o cruce – au trecut prin fata mea. Aveam un ranjet cat casa pe toata fata. Nici plasa de pe umar nu ma mai cocosa. Simteam nevoia sa spun cuiva ce sentimente ma incearca si l-am sunat pe Andrei care e obisnuit cu “transmisiunile live” haha. Nu stiu daca a auzit tot din ce am zis. Nici macar nu stiu daca eram coerenta. Dar repetam sigur macar de doua ori fiecare propozitie. Cred ca incercam sa il conving cat de tare este atmosfera. Cat de misto e sa fi acolo. Pana la urma a dat roade haha. Un singur telefon nu m-a multumit. Am sunat-o si pe mama. I-am zis doar: asculta. Am ridicat telefonul de-asupra capului, pe speaker si l-am tinut acolo indeajuns de mult cat sa o plictisesc cu siguranta, dar mie mi se parea ca de abia pot sa ii redau o frantura din ce traiam. Ai auzit? Am tipat la ea prin telefon. Da mama, am auzit. I-am dat un raport detaliat si inflacarat in fiecare zi de-atunci sa ma asigur ca primeste informatiile corecte si live de la locul faptei. Nu prin alde televiziuni masturbatoare de politicieni. Informatia e putere.

Am ajuns si la girafa. Am dat ture pe langa ea pana i-am sters din pete. Nimic. Liniile ocupate. Semnal slab. Pana la urma am reusit sa ma conectez dar nu sa ii si gasesc. Am lasat-o balta. Ma dureau ochii sa ma uit la atatea fete. Am petrecut ceva timp cu trupa de tobe. Ma simteam in viata. Eram conectata. Inca nu stiam la ce, dar eram conectata. Am filmat atmosfera si mai tarziu in aceeasi seara iCNN m-au rugat sa le accord dreptul de utilizare a filmuletului. M-am intors in fata Guvernului, exact la gardurile de protectie, in fata camerelor. Semnalul a disparut brusc. Cateodata, aleatoriu mai primeam cate un mesaj trimis cu 20 de minute in urma. Comunicarea era la pamant, dar nu m-am miscat de acolo. M-am pozitionat langa un batranel care incearca sa imi explice mesajul de pe pancarta lui. N-am inteles mare lucru dar l-am aprobat. M-am bucurat sa vad pe cineva de varsta lui ne-PSDist.

Foto credit: subsemnata. As vrea sa pot sa pun aici toate pozele care m-au impresionat zilele astea dar este imposibil. Imposibil sa descriu cati oameni, din cate medii, de ce varsta, religie sau apartenenta culturala au facut acest eveniment memorabil. Inca odata salut diaspora si celelalte orase pentru participarea impresionanta. 

In spatele meu o familie cu doi copilasi, cam 4 – 6 anisori. Amandoi echipati cu vuvuzele. Tata le facea poze, mama le tinea mancarea. Tatal incerca sa le explice de ce sunt acolo. Ce e aia guvern si ce sunt aia hoti. Greu sa fi parinte dar s-a descurcat admirabil. Aia mici erau pe gard strigand “hotii” in cateva minute, certand-o pe “educatoarea lu’ mami si lu’ tatii” ca a gresit si nu isi recunoaste vina.

Am stat vreo doua ore pana mi-au inghetat picioarele. Am plecat cu regret si pe langa branzoaica din pachetul de la mama, am rumegat si “conexiunea” stabilita in seara aia. Eram setata sa vin si a doua zi. Dar nu asa, ci mult mai bine pregatita. Sambata, imbracata corespunzator, dormita si mancata, cu vuvuzeaua la subrat am pornit hotarata spre Victoriei. De data asta m-am grupat cu prieteni dragi, am ras, am facut poze, am scandat am cantat imnul. Am admirat creativitatea romanilor. Doamne ce ne trece prin cap, la treaba asta suntem no. 1!

Continut: si tot asa, seara de seara, pe intuneric, la lumina, sub steaguri, in urelete de vuvuzele, prin zapada, frig sau vant, cu ochii pe blocuri la mesajele scandate de sute de mii de oameni. N-am mai cantat imnul de atatea ori cred ca din primara. Am vazut romanii altfel. Aceeasi romani care ma calca pe nervi cateodata si pe care cu siguranta si eu ii enervez, de la imbulzeala in metrou dimineata, pana la mustacirea in spatele vreunuia care arunca chestii pe jos; de la tupeul unora mai superiori la cei care te sictiresc cand te duci sa achiti vreo taxa si toate rahaturile alea de zi cu zi care fac din om neom si ajungem sa nu ne mai placem in tara asta “fara viitor” si cu “mentalitate de rahat.”

foto credit: Alberto Grosescu

Concluzie: In principiu, desi ordonanta a fost retrasa doar pentru a se urma cursul firesc al procedurii de promulgare a unei astfel de hotarari si in speranta ca va fi “curatata” de obscenitatile care ar salva atatia “enoriasi” de la/din puscarie, raman insa cu o intrebare de concetatean nelamurit politic: as vrea sa inteleg exact cat de nasol poate sa greseasca un guvern/politician inainte sa poata fi revocat legal din functie? Mai ales cand detine o functie cu putere executiva. Adica, una e sa fi taranel si sa iti mai adaugi la salariu tie si neamului tau bani in plus sau sa iti mai asiguri macar trei nepotisme pe langa fusta ta si/sau sa dormi in Parlament si alta e sa promulgi o ordonanta de urgenta care evident te scoate din probleme si mai si sari vreo doi pasi esentiali din procesul de validare. Ok, ia sa vedem, ce altceva mai naspa de atat pot face in calitate de politicieni si de ce trebuie sa ne rugam de ei sa demisioneze? E ca si cum eu i-as gresi flagrant sefului si apoi el se roaga de mine sa plec in loc sa ma concedieze direct si sa isi vada de treaba.

foto credit: Andrei Rosu

In ce fel de gaura neagra trebuie sa ne arunce oamenii astia tara ca sa putem, constitutional vorbind, sa ii putem concedia. In ce situatii pot fi concediati politicienii in functii de putere? Trebuie sa bage tara in razboi, sa prabuseasca economia, sa mai dea de doua ori legea darii in plata, sa mai valideze vreo 3 ordonante din astea si posibil sa dea si o prima retroactiva de stres puscariasilor eliberati? Care este limita? In contractul lor de munca nu scrie ca daca incalca niste parametrii trebuie sa plece? Sa plece, punct. Fara sa ma rog eu, “seful” de ei?

Am ramas si cu o deziluzie dar si cu o certitudine. As fi vrut sa vad Uniunea Europeana mai implicata. In lipsa unui raspuns clar la intrebarea de mai sus, lupta noastra a fost pentru vizibilitate. Sa fim vazuti si auziti de cei care pot lua atitudine, care ii “au la mana” cu acelasi gen de putere ca si ei. Sa stie ca noi nu suntem Guvernul care ne reprezinta, ca nu suntem de accord cu ce fac. Da, s-au manifestat toti “ingrijorati”. Pai, ingrijorati ne-am manifestat si noi. Ma asteptam la o mana mai de fier, la o iesire in fata mai cu aplomb din partea UE. O scrisorica bine redactata in care sa spuna unor lucruri pe nume. Cum ca urmare a deciziei lor fonduri ciuciu, investitori pauza, sustinere politica lipsa. Cum ca o sa ramai rege in tara nimanui, liber de puscarie, dar vai mama ta. Auziti, daca stau bine sa ma gandesc, si daca era sa fie asa, ii durea pe astia la basca. Faceau tot ce credeau ei. S-a mers clar dupa motto-ul “dupa mine potopul.” Si tot noi ajungeam sa suferim si sa urlam la ei indeajuns de mult sa ii dam jos si sa luam altii. Intrebarea mea de fiecare data cand vine vorba de vot este, care altii? Avem cele mai proaste optiuni. Ca si cum nu mai exista politicieni in tara asta care sa nu fie putrezi pe dinauntru. Nu am din ce alege. Si asta e in continuare dezamagirea mea.

foto credit: De Colo Colo

Dar hai si cu certitudinea. Se zice ca de la noi trebuie sa plece schimbarea. Dar atata timp cat mai exista inca oameni care scuipa seminte pe jos, se injura ca birjarii, isi cheltuie tot salariul pe o toala de la te miri ce brand pentru ca la noi imagineaza conteaza, etc etc, nu se duce tara asta nicaieri. De accord. De partea asta inca n-am scapat dar cred ca s-a mai ameliorat situatia de ceva timp. Certitudinea acestor zile din Piata Victoriei este insa ca aceeasi romani au facut alte lucruri, s-au comportat altfel, au scos ceva din ei care m-a conectat. S-au ajutat, s-au scuzat, au comunicat, s-au manifestat civilizat. Pana la sfarsitul celor 8 zile petrecute de mine in strada am stiut cum sa explic conexiunea cu Piata Victoriei: apartenenta. Nu imi amintesc ultima data cand m-am simtit legata de tara asta sau de natia mea. Nu de familie, nu de prieteni, nu de colegi. De voi, toti. Cand am avut ultima oara un scop comun, cand m-am uitat la voi ultima oara cu alti ochi asa cum v-am vazut zilele astea. Cred ca sentimentul este si a fost reciproc. Ar fi una dintre cele mai importante victorii ale acestei “revolutii” daca am creste acest sentiment si bun simt de care evident suntem capabili, dar fara presiunea strazii.

sursa: Facebook

foto credit: Adrian Catu

foto credit: Tudor Vintiloiu

Cand va mai supara cineva amintiti-va ca pentru vreo doua saptamani ati luptat cot la cot si n-ati stiut nici cum va cheama, nici cati bani faceti. As vrea, chiar as vrea sa ramanem cu asta. Politicienii, ordonantele, aprobarile de buget ori sa tot vina si o sa treaca. Nu cred ca vom fi scutiti vreodata de prosti.

Levente Molnar la British Academy Film Awards

Va multumesc pentru aceste zile.

#rezist la o #altaintrebare alaturi de voi!

Mela