Posts

De ce nu.

Image
  .Noi trei. Duminică, 11 iulie 2021 Atunci am aflat că sunt însărcinată. Între timp, am memorat fiecare dată și oră pentru toate celelalte programări cu moașe, ecografii și evaluări. Absolut toate până la data de 3 martie 2022 când teoretic, ar fi trebuit să îmi strâng copilul în brațe. Mi-am dorit copii de când mă știu, i-am dorit cu atâta putere că au fost ani când fizic le duceam lipsa. E greu de explicat, dar sincer mă apuca plânsul că nu îi aveam în viața mea. La fel cum e greu de explicat cât de prostesc sună să spui cu voce tare că tu fiind virgină mergeai la ginecolog să îți verifici ovarele și totuși când te uitai pe ecran îți doreai să vezi un copil. Pentru că în mintea mea, de când mă știu, ecografiile astea erau doar pentru văzut copii și în timp, să îmi văd doar ovarele ajunsese frustrant și dureros. Pe de altă parte, tocmai pentru că-i doream atât de tare, am fost paranoică cu contracepția pentru că nu am vrut să fac copii la momentul nepotrivit. Și din același moti

My deeds 2018

Image
And here we go again. Acel moment cand se incheie un an si incepe altul. Profund nu-i asa? Ca de fiecare data, trag linie si vad cum s-a mai inclinat balanta la sfarsit vs inceput cand mi-am propus niste treburi. Ce pot sa spun sigur e ca treburi chiar s-au intamplat, nu multe, dar mari si importante. Sa o luam pe rand. Work 10 ani si aproape jumatate de Raiffeisen s-au incheiat in iunie anul trecut. Cand vorbim despre faptul ca intram intr-o rutina comfortabila dupa un timp pe acelasi job unde stim deja pe din-afara ce si cum se intampla lucrurile; cand spunem ca dupa o varsta, aia care o fi, devenim mai tipicari si ne e greu sa facem schimbari majore – pai, zicem relativ bine. Exista un sambure de adevar in fiecare. Dar realitatea ramane una, si anume aceea ca o schimbare trebuia facuta daca am de gand sa pun la bataie si alte skills-uri decat cele dobandide pana acum. Nu a fost deloc usor. Mi-am dorit foarte mult sa accesez zona de PR, mai ales zona de creatie. Mi-a pl

Romanescul pitoresc

Image
Cum am stat pe bara o saptamana, am inceput sa ma plictisesc si sa planuiesc urmatoarele iesiri la munte. Imi aminteam eu ceva de un concurs cu Istrita Escape parca pe la Buzau. Hmm. M-as fi dus doar pentru ca pare sa fie mai aproape.  Intre timp ma ia pe nepregatite Sugar Daddy Bobita a.k.a George care imi zice, pai nu mergi pe 29 la Iezer Papusa Trail Race? Ditai numele ca sa ascunda adevarata fata a traseelor :)) Apropo, dragi organizatori, am numai recomandari faine fata de concurs si sunt convinsa ca e o experienta memorabila. Acesta este insa un pamflet in baza denumirilor deci trebuie luat ca atare, fara alte nuante si connotatii negative. Bafta multa participantilor si spor la organizare! Intre timp... ma bag pe site ca zic, why not, cumva confundand pe loc cele doua curse. Ia sa vedem traseele. Wait, what? Cursa de 10km pe Gainatul Mare. Pe ce?!?! :))))) Nu are rost sa mai scriu in plus, las sa curga conversatia cu Bobita... D

Balerina fotbalista, porcii, sania si mitraliera

Image
La 14 ani :)) Acum vreo doua zile eram intr-o discutie de cu o totul alta natura decat subiectul de fata, dar cumva dintr-una intr-alta am dat-o in amintiri din copilarie, ca tot ne mai oprim in drum spre serviciu sa furam cate o cireasa peste gardul cuiva. Si numai bine ca trec pe langa o babuta la metrou care vindea margarete, florile preferate ale mamei. Mi s-a facut brusc dor de ea si am sunat-o. Cate a indurat saraca cu una ca mine acasa. De cand am inceput sa merg i-am facut viata interesanta. Ea, draga de ea a fost mereu inteleapta si rabdatoare cu rebeliciunea pe doua picioare care nu sta locului nici un moment. Mi-a explicat cum era treaba cu substantele interzise de la baie si cum ca focul nu e pentru joaca. Eu am iubit-o pe mama, am iubit-o si o voi iubii mereu, intr-un fel pe care nici ea nu cred ca il intelege pe deplin, pentru ca pana la urma, desi mama si fiica, suntem oameni cu personalitati diferite. O mostenesc in mult mai multe lucruri de cat am vrut ha